mercoledì 29 luglio 2009

'O soliloquio








E ghiammo sule
annanzo e arrete,
dint’ ‘all’oscurità,
sempe cchiù vicine,
cumm’a duje ‘nammurate
ca cchiù s’accostano
cercanno ‘a vocca
pe’ vasà.
Nu passo doppo ‘a nato
tu sempe m’accumpagna,
cumpagna mia,
cumpagna ‘e ‘st’ora
‘ solitudine
‘e 'sta malinconia.
Eppure io te parlo,
te dico tutt’e ccose,
e tu, tu senz’a ‘na parola
faje finta e me capì.
Staje sempo zitta
e cchiù me faje parlà,
e io cchiù parlo
e cchiù vulesso dì,
mentre ‘sta voce
se sperde cu ‘leco
‘e chisti passi
dint’a l’oscurità.
E vaco ancor’ ‘annanzo e arrete
purtannete ‘cu me
accussì, ‘ncoppo ‘a ‘sta spalla,
sentennete vicina,
pure si tu nun parli.

Nessun commento:

Posta un commento